Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

bancnote_1

Comparativ cu anul 2010, numărul de bancnote mari puse în circulaţie a scăzut. Potrivit ultimului raport anual al Băncii Naţionale a României (BNR), bancnota de 500 de lei este cea mai afectată.

O cauză a acestui fenomen au găsit-o analiştii BNR, care  sunt de părere că salariile mici şi scăderea tranzacţiilor imobiliare ar fi principalele impedimente ce au dus la scăderea interesului pentru această bancnotă în efecturarea plăţilor de valoare medie saumică.

La finalul anului trecut fiecărui român îi reveneau 38 de bancnote şi 87 de monede, luând în calcul un număr de 19 milioane de locuitori, afirmă BNR. Astfel, în 2011 erau puse în circulaţie aproximativ 730 de milioane de bancnote şi 1,6 miliarde de monede. Din totalul bancnotelor aflate în circulaţie, numai 0,9%, adică aproximativ 6,51 milioane, reprezintă bancnota de 500 de lei, înregistrând o scădere de 2,3% comparativ cu anul precedent.

La sfârşitul anului trecut, numerarul aflat în circulaţie, în afara sistemului bancar, a fost de 32,3 miliarde de lei, cu 15% mai mult decât la finalul anului 2010, potrivit aceluiaşi raport. Nivelul maxim de numerar din circulaţie înregistrat anul trecut a fost de 33,8 miliarde de lei pe data de 23 decembrie, cu 12% mai mult decât maximul anului precedent.

Tot mai des utilizate sunt şi bancnotele de 5 lei, 50 lei, 100 lei şi 200 lei, care au înregistrat creşteri faţă de anul 2010 cu 8,9%, 16,7%, 16,1% şi respectiv 15,8%. Însă ponderea acestora în totalul bancnotelor în circulaţie rămâne relativ constantă.

Numărul de bancnote de 1 leu s-a majorat cu 5,5% comparativ cu anul 2010, ajungând la 213,5 milioane şi la o pondere de 29,5%, fiind urmată de bancnota de 10 lei, care a înregistrat un avans cantitativ de 37,8% şi reprezintă 19,3% din totalul bancnotelor din circulaţie, astfel bancnotele de 1 leu şi 10 le având cea mai mare pondere pe piaţă.

Bancnotele de 100 de lei şi 200 de lei au cea mai mare pondere din punct de vedere valoric, fiind cele mai folosite la alimentarea ATM-urilor., pe când monedele au avut cea mai semnificativă creştere în 2011 datorită utilizării lor în automatele de cafea sau de băuturi răcoritoare, arată acelaşi raport BNR. (DorohoiNews.ro)

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

bancnote_1bancnote_2
DorohoiNews.ro, 02-09-2012

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Călătorie cu vaporul de croazieră.
La un moment dat vine o furtună iar vaporul se scufundă.
Au supraviețuit doar un iluzionist și unpapagal.
După câteva zile, plutind fiecare pe câte o scândură, papagalul zice:
- OK! Mă dau bătut. Unde e vaporul???



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și mecanic auto

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și mecanic auto
Societate Comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și mecanic ...

SC angajează o persoană pentru vulcanizare

SC angajează o persoană pentru vulcanizare
Societate Comercială angajează o persoană pentru vulcanizare. Experiența în domeniu constituie ...

Vând garsonieră la bazar, fața la soare

Vând garsonieră la bazar, fața la soare
Vand garsoniera pe strada Zadurovici, nr. 2, etaj III, ap.40, cu fata spre bazar, Garsoniera nua are ...

Sincere condoleanțe din partea colegilor biroului economic al S.C. Conted S.A!

Sincere condoleanțe din partea colegilor biroului economic al S.C. Conted S.A!
Biroului economic al S.C. Conted S.A. este alături de colega lor Bulmagă Daniela în aceste momente ...

Caut de lucru...

Caut de lucru...
Numărul meu de tel. 0748944498. Caut de lucru: pot face cumpărături, pot duce copilul la școală ...

Ofer spre închiriere garsonieră în zona centrală

Ofer spre închiriere garsonieră în zona centrală
Ofer spre închiriere garsonieră în zona centrală a orașului Dorohoi, pe perioadă îndelungată. ...

SC angajează persoană cu experiență în achiziții și relații de parteneriat cu producători și furnizori

SC angajează persoană cu experiență în achiziții și relații de parteneriat cu producători și furnizori
Societate Comercială din Dorohoi angajează persoană cu experiență în achiziții și relații ...

Vând teren intravilan, zona Viilor

Vând teren intravilan, zona Viilor
Vând teren intravilan,1900 mp, situat pe str. Viilor. Zona dispune de toate utilitățile (electicitate, ...

Ofer spre închiriere o cameră

Ofer spre închiriere o cameră
Primesc o persoană în gazdă. Relații la telefon: 0756390674

Conducerea societății și întregul colectiv al SC CONTED SA Dorohoi transmit condoleanțe familiei îndoliate

Conducerea societății și întregul colectiv al SC CONTED SA Dorohoi transmit condoleanțe familiei îndoliate
Cu inimile îndurerate, Consiliul de Administrație, conducerea societății și întregul ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro